Inaugurarea la Sânpaul a celei mai mari fabrici de nutrețuri din România


Ceremonia de inaugurare a fabricii de nutrețuri combinate UBM Feed România a avut loc vineri, 10 mai, în comuna mureşeană Sânpaul. Noua unitate de producție va fi cea mai mare fabrică de furaje independente din țară – care nu produce pentru consum propriu – venind în întâmpinarea şi ajutorarea considerabilă a fermierilor din regiune dar şi a cerințelor piețelor internaționale.

 

    



O prezență importantă la evenimentul de inaugurare al fabricii de nutrețuri a fost premierul Ungariei, Viktor Orbán, care a preconizat o cooperare economică excelentă investițiilor maghiare în parteneriat cu țările din Europa centrală, specificând că în special relația economică româno-maghiară poate câstiga un mare impuls cu astfel de colaborări exemplare.
 



Trei companii – Grupul UBM, Grupul East si Oprea Avicom aflată în proprietatea UBM Feed România- şi-au unit forțele şi în colaborare cu compania Abraziv Kft. au investit în total 15 milioane de euro pentru a realiza la Sânpaul cea mai remarcabilă unitate de producție de furaje din regiune.


Ákos Varga, preşedintele Grupului UBM, a mulțumit companiei Abraziv Kft., în calitate de antreprenor general, excelența în realizarea lucrărilor, respectiv respectarea termenelor stabilite şi a bugetelor preconizate.


   


Folosindu-se de experiențele şi know-how-ul proprietarilor maghiari, obiectivul principal al investitorilor a fost contrucția uneia din cele mai mari şi moderne fabrici din Europa, cu un flux tehnologic de ultimă generație. Cu capacitatea sa de 30 de tone/oră si 220.000 tone/an, noua fabrică garantează o excelentă productivitate cu produse de înalta calitate, putând astfel satisface şi nevoile regiunilor mai îndepărtate.

   


Ca urmare a acestei investiții de talie mondială, cea mai mare fabrică de furaje din România va juca un rol decisiv în sectorul agricol al regiunii şi va impulsiona favorabil relațiile economice româno-maghiare.




Date de contact

Birou - RO

Str. Principala, 8/C,
547550 Sânpaul
Județul Mures

Telefon

+40 746 012 213

E-mail

Turn on Javascript!

Centrală - HU

6000 Kecskemét
Paul Lechler u. 3.